Acasă

MISIUNE

„Copilul trebuie privit cu respect, crescut cu iubire şi apoi lăsat în libertate deplină.”

– Rudolf Steiner –

VIZIUNE

„Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o puteţi folosi pentru a schimba lumea.”

 – Nelson Mandela – 

DESCRIERE

Grădinița “Scufiţa Roșie” oferă un ambient cald, prietenos, calm, multă magie, voie bună și bucurie. Anul acesta școlar, grădinița găzduiește 210 suflete, cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani.

Personalul grădiniței se implică în aceeași măsură în desfășurarea oportună a activităților. Cadrele didactice au studii de specialitate și sunt dornice de perfecționare continuă. Acestea abordează procesul instructiv-educativ printr-o viziune modernă, utilizează metode și strategii bazate pe joc, încurajează comunicarea și contribuie la creșterea încrederii de sine a copiilor. De asemenea, se pune mare accent pe explorarea și descoperirea mediului înconjurător și pe experimentare.

Programul grădiniţei este de la ora 07:30 la ora 17:30, iar activităţile zilnice se desfaşoară în cele 8 săli de grupă, respectiv în sala de mese şi sala de sport. Grădinița, deși nu are o curte prea mare, este localizată în proximitatea Parcului Carol, unde copiii merg adesea. Sunt încurajate activitățile în aer liber, fie că este vorba de înviorarea de dimineață, de activități sportive sau jocuri. Ne găsiți în aer liber, chiar dacă este soare, plouă sau ninge.

Ne place să poziționam copilul în diferite ipostaze care să îl pregătească pentru viață. Așadar, organizăm activități extracurriculare – activități de voluntariat, excursii, plimbări, vizite in cele mai neașteptate locuri. Suntem atente la nevoile copiilor și îi evaluăm permanent, prezentându-le părinților situația, astfel încât să stabilim împreună traseul educațional ulterior.

Suntem singura grădiniță din București înscrisă în programul Edu Networks. Acesta este un program în care o comunitate de specialiști în educație, business și 114 scoli lucrează împreună pentru a face ca peste 64.000 de copii să vină cu drag la școală.

Părinții sunt întotdeauna partenerii noștri, de aceea grădinița noastră este implicată în proiectul Erasmus+ Free Kids. Organizăm permanent ateliere cu aceștia și îi implicăm în activitățile de la grupă, fie în calitate de invitați, fie în calitate de propunători și organizatori ai activității.

“Grădiniţa este locul magic unde copiii află cine sunt, de ce sunt unici, cum îşi pot pune în valoare calităţile, cum să se exprime în faţa celor din jur, cum să comunice, să negocieze sau să rezolve un conflict. Grădiniţa este un curcubeu de emoţie. experienţe şi cunoştinţe care pun bazele personalităţii adultului de mâine. Haideţi să călătorim împreună prin lumea cunoaşterii spe destinaţia finală – copii pregătiţi, echilibraţi şi veseli.” Ileana Ionescu, director grădiniţă

Uneori cuvintele sunt de prisos, așa că vă invităm să ne vedeți, accesând pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Gradinita-Scufita-Rosie-101185864662380

Suntem foarte prietenoase și vă așteptăm cu bucurie la sediul nostru, în Calea Serban Vodă, nr. 170, București, Sector 4.

LOCAȚIE

Calea Şerban Vodă, nr. 170, Bucureşti, Sector 4